înspre norii de aramă
cerul parcă e la cramă
bea ale lunii raze
peste lungi dâre turcoaze
pomii absorb astă umbră
și lumina e curbă
patul încercuiește pal
lângă pom ca pentru bal
frunzele sunt doar de vânt
în el se roagă țipând
lumea e feerie
dar castă nu magie
te-am zărit la fereastră
bolnav fără măsură
simt blânda aventură
norii stau alătură
privirile au ruperi
ca sub maturii lujeri
și pomii nu au margini
noi suntem tot mai oameni